miercuri, 26 martie 2008

Mitul fondator si fiul risipitor

Domnul Nichita spune presei ca m-am dus pe la poarta domnului Simirad, ca sa-l rog sa nu mai candideze la CJ.
Domnul Simirad spune, tot presei, ca nu-i adevarat.
Eu spun, la fel ca domnul Simirad, ca nu-i adevarat.
Atunci, care-i faza?
Simplu.
Credibilitatea primarului Nichita a cazut la cote de neimaginat cu doi ani in urma.
"Mitul fondator" al mostenirii primariei redevine singura speranta de care se mai poate agata fiul risipitor.
In 2003, pentru a-l putea mosteni, PSD l-a omorat politic un pic pe batranul Simirad, scotandu-l din joc.
Acum, dupa 4 ani, averea mostenita a fost paraduita de fiul risipitor.
Falimentul bate la usa primarului.
Planul ultim este sa-l invie pe raposatul politic, acesta sa-si revendice proprietatile (capitalul electoral) si sa-i faca lui Nichita o donatie de popularitate care sa spele imaginea primarului.
Adica sa improvizeze tandemul Nichita - Simirad, in care acesta din urma sa-l laude cu sarg pe gospodarul cel vrednic.
Invierea trebuie sa aiba un carlig, un scandal, un vector de propagare care sa trezeasca emotia publica si sa readuca atentia asupra domnului Simirad.
Ce carlig poate fi mai bun decat efortul adversarilor de a-l impiedica pe domnul Simirad sa intre in joc?
Din pacate pentru dansii, aparenta inviere are miros de inmormantare definitiva.
Plecat in diplomatie din plina glorie de primar, iesit de ani buni din viata politica activa, domnului Simirad i se ofera acum sansa nemeritata de a pierde, prima data in viata lui, la 67 de ani, o batalie pe uninominal.
Adica o plecare definitiva in istorie, cu o infrangere jenanta, la final de cariera.
In acelasi timp, el insusi in fata esecului vietii, Nichita va extrage din blajinul batran, cu pipeta, putinul capital politic ce mai poate fi transferat catre sine de careva.
Suna sinistru, dar acesta este tabloul unei lupte disperate pentru supravietuire a celui care a fost infrant de propria aroganta si betie a puterii - Gheorghe Nichita.
Cat despre domnul Simirad, nu am nici o bucurie sa ma gandesc la oportunitatea pe care il obliga altii sa mi-o ofere - revansa!
Vine mult prea tarziu, ca sa ma mai entuziasmeze.
Va fi o simpla datorie de onoare, savarsita cu demnitate.

Un comentariu:

LaMultiAniMinu spunea...

Maine ar putea fi prea tarziu...

Tu ce ai sa-i spui?

http://lamultianiminu.blogspot.com/