A trecut mai bine de jumătate de an de când am plecat din fruntea organizaţiei PDL Iaşi.
Am pretenţia că am făcut acest pas cu demnitate, în discreţie şi protejând la maximum imaginea partidului.
Am luat totul în mine.
Cred că nu-şi închipuie cineva să fi fost foarte simplu pentru sufletul meu, ca şi pentru mulţi colegi care mi-au fost cu onestitate aproape în cei aproape şase ani.
Dar am înţeles, acceptând asta şi în străfundurile mele, că partidul doreşte să încerce şi alt drum la Iaşi, măcar pentru a da satisfacţie grupului de parlamentari, nerabdatori să preia cât mai curând puterea totală în organizaţie.
Puteam foarte bine să trec „în opoziţie internă” şi să fac acel joc distructiv pe care mi l-au aplicat şi mie alţii, cu vârf şi îndesat.
Nu am făcut-o.
Am ales să nu las loc la nici un fel de ambiguităţi, aşa că, după alte trei luni, am optat definitiv pentru cariera de funcţionar public guvernamental, ieşind practic din politică.
Mai mult decât atât, mi-am impus să dispar aproape total şi fizic din Iaşi, lăsând noua echipă de conducere a se fi aşezat la butoane fără nici un deranj, fie şi închipuit, din partea mea.
Aşa se face că aţi putut vedea alături de mine, pe blog, cum este primăvara la Tarcău, cum vine vara la Tarcău, cum trece vara la Tarcău, cum se instalează toamna la Tarcău şi cum se aşează prima zăpadă peste satul meu.
Subliminal, toţi cei interesaţi ar fi trebuit să primească mesajul refugiului meu plin de bunăvoinţă, menit să lase partidului liniştea necesară schimbării.
Cu preţul disconfortului meu personal, generat de distanţa faţă de casă, faţă de mare parte a familiei, faţă de prieteni şi, de ce nu, faţă de acei colegi din partid care şi acum mai speră că nu am făcut acest pas definitiv.
Nu-mi pot ascunde dezamăgirea să constat că, în tot acest timp, în locul unei adevărate explozii de efervescenţă politică a organizaţiei (scăpată, nu-i aşa, de „factorul de blocaj”) cea mai persistentă preocupare a noului leadership, în afara canibalismului intern, a rămas stereotipul lamentărilor şi imputaţiilor legate de Dan Cârlan.
Un adevărat blocaj psihic colectiv, în care inspiraţia prezentului şi proiecţia viitorului sunt substituite de obsesia complexului faţă de trecut.
..................................................................
Cu siguranţă că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu apărea, în aceste zile, un nou episod din acest serial.
Şi, de data asta, chiar sunt obligat să mă apăr!
O anumită scrisoare anonimă a circulat recent pe mailurile presei, cu ţintă la una din persoanele din fruntea organizaţiei.
Mă lasă rece şi conţinutul şi scopul şi finalitatea acesteia.
Mă irită la maxim, în schimb, încercarea grăbită a unora de a mă implica în acest nou episod de canibalism intern, ba încă şi cu conotaţii relative la închipuite planuri de revenire în frunte pe care le-aş avea.
Fie prin „bârfe” pe canale publice partizane unora din pretendenţii la preşedinţia organizaţiei, fie prin discuţii private, dar bine direcţionate pentru a crea percepţii solide în partid, se acreditează insistent teza că „sigur e Dan Cârlan în spate, numai el putea să aibă o aşa elaborată argumentaţie juridică, plus că e interesat să bage dihonia în partid”.
Am obţinut e-mailul cu pricina încercând şi eu să înţeleg cine este autorul.
Adresa de expediţie, ca şi urmele electronice ataşate mesajului, nu mă ajută, cel puţin pe mine. Poate „alţii” au mijloace mai perfecţionate de a identifica ID-uri şi alte asemenea.
Scrisoarea propriu-zisă însă (fişierul word) trădează cu sublimă eleganţă urma autorului documentului: amprenta digitală a computerului pe care a fost scrisă anonima. Documentul a fost scris pe un computer al cărui sistem de operare a fost botezat la instalare „PHT”. Orice alt document scris pe acest computer poartă în „properties” aceeaşi amprentă a autorului.
Nu am găsit încă prin arhiva mea un document cu aceeaşi amprentă, dar mai caut.
Cer şi ajutorul colegilor mei din partid, sau oricărui alt internaut norocos, să căutăm indiciul „PHT” prin propriile calculatoare, pe fişiere primite de aiurea.
E simplu – facem clic dreapta pe iconiţa oricărui fişier word arhivat în calculator, apoi căutăm în properties/details. In dreptul câmpului „Author” este indicată amprenta digitala a sistemului de operare de pe computerul care a creat documentul – numele cu care şi l-a botezat proprietarul la instalare.
Fireşte că veţi căuta doar printre fişierele primite de la terţi şi nu în toate cele compuse de dv, întrucât acestea din urmă poartă întotdeauna propria dv amprentă digitală.
Dacă găsiţi ceva, cotcodăciţi, că faceţi o faptă bună!
...........................................................
Francezii au o vorbă: „si le chien dormant, laissez lui dormir!”.
În adaptare românească, „nu sâcâi câinele care doarme, că poate face urât!”.
Le recomand călduros prietenilor mei să aprecieze frumuseţile Tarcăului şi să mă lase să dorm.
E mai bine pentru toată lumea!
Eu sunt Janica.
Baciul Nelu, gazda noastra.
Eu sunt Ionela.
Alina, copilul meu.
