duminică, 28 noiembrie 2010

Si le chien dormant, laissez-lui dormir!

A trecut mai bine de jumătate de an de când am plecat din fruntea organizaţiei PDL Iaşi.

Am pretenţia că am făcut acest pas cu demnitate, în discreţie şi protejând la maximum imaginea partidului.

Am luat totul în mine.

Cred că nu-şi închipuie cineva să fi fost foarte simplu pentru sufletul meu, ca şi pentru mulţi colegi care mi-au fost cu onestitate aproape în cei aproape şase ani.

Dar am înţeles, acceptând asta şi în străfundurile mele, că partidul doreşte să încerce şi alt drum la Iaşi, măcar pentru a da satisfacţie grupului de parlamentari, nerabdatori să preia cât mai curând puterea totală în organizaţie.

Puteam foarte bine să trec „în opoziţie internă” şi să fac acel joc distructiv pe care mi l-au aplicat şi mie alţii, cu vârf şi îndesat.

Nu am făcut-o.

Am ales să nu las loc la nici un fel de ambiguităţi, aşa că, după alte trei luni, am optat definitiv pentru cariera de funcţionar public guvernamental, ieşind practic din politică.

Mai mult decât atât, mi-am impus să dispar aproape total şi fizic din Iaşi, lăsând noua echipă de conducere a se fi aşezat la butoane fără nici un deranj, fie şi închipuit, din partea mea.

Aşa se face că aţi putut vedea alături de mine, pe blog, cum este primăvara la Tarcău, cum vine vara la Tarcău, cum trece vara la Tarcău, cum se instalează toamna la Tarcău şi cum se aşează prima zăpadă peste satul meu.

Subliminal, toţi cei interesaţi ar fi trebuit să primească mesajul refugiului meu plin de bunăvoinţă, menit să lase partidului liniştea necesară schimbării.

Cu preţul disconfortului meu personal, generat de distanţa faţă de casă, faţă de mare parte a familiei, faţă de prieteni şi, de ce nu, faţă de acei colegi din partid care şi acum mai speră că nu am făcut acest pas definitiv.

Nu-mi pot ascunde dezamăgirea să constat că, în tot acest timp, în locul unei adevărate explozii de efervescenţă politică a organizaţiei (scăpată, nu-i aşa, de „factorul de blocaj”) cea mai persistentă preocupare a noului leadership, în afara canibalismului intern, a rămas stereotipul lamentărilor şi imputaţiilor legate de Dan Cârlan.

Un adevărat blocaj psihic colectiv, în care inspiraţia prezentului şi proiecţia viitorului sunt substituite de obsesia complexului faţă de trecut.

..................................................................

Cu siguranţă că nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu apărea, în aceste zile, un nou episod din acest serial.

Şi, de data asta, chiar sunt obligat să mă apăr!

O anumită scrisoare anonimă a circulat recent pe mailurile presei, cu ţintă la una din persoanele din fruntea organizaţiei.

Mă lasă rece şi conţinutul şi scopul şi finalitatea acesteia.

Mă irită la maxim, în schimb, încercarea grăbită a unora de a mă implica în acest nou episod de canibalism intern, ba încă şi cu conotaţii relative la închipuite planuri de revenire în frunte pe care le-aş avea.

Fie prin „bârfe” pe canale publice partizane unora din pretendenţii la preşedinţia organizaţiei, fie prin discuţii private, dar bine direcţionate pentru a crea percepţii solide în partid, se acreditează insistent teza că „sigur e Dan Cârlan în spate, numai el putea să aibă o aşa elaborată argumentaţie juridică, plus că e interesat să bage dihonia în partid”.

Am obţinut e-mailul cu pricina încercând şi eu să înţeleg cine este autorul.

Adresa de expediţie, ca şi urmele electronice ataşate mesajului, nu mă ajută, cel puţin pe mine. Poate „alţii” au mijloace mai perfecţionate de a identifica ID-uri şi alte asemenea.

Scrisoarea propriu-zisă însă (fişierul word) trădează cu sublimă eleganţă urma autorului documentului: amprenta digitală a computerului pe care a fost scrisă anonima. Documentul a fost scris pe un computer al cărui sistem de operare a fost botezat la instalare „PHT”. Orice alt document scris pe acest computer poartă în „properties” aceeaşi amprentă a autorului.

Nu am găsit încă prin arhiva mea un document cu aceeaşi amprentă, dar mai caut.

Cer şi ajutorul colegilor mei din partid, sau oricărui alt internaut norocos, să căutăm indiciul „PHT” prin propriile calculatoare, pe fişiere primite de aiurea.

E simplu – facem clic dreapta pe iconiţa oricărui fişier word arhivat în calculator, apoi căutăm în properties/details. In dreptul câmpului „Author” este indicată amprenta digitala a sistemului de operare de pe computerul care a creat documentul – numele cu care şi l-a botezat proprietarul la instalare.

Fireşte că veţi căuta doar printre fişierele primite de la terţi şi nu în toate cele compuse de dv, întrucât acestea din urmă poartă întotdeauna propria dv amprentă digitală.

Dacă găsiţi ceva, cotcodăciţi, că faceţi o faptă bună!

...........................................................

Francezii au o vorbă: „si le chien dormant, laissez lui dormir!”.

În adaptare românească, „nu sâcâi câinele care doarme, că poate face urât!”.

Le recomand călduros prietenilor mei să aprecieze frumuseţile Tarcăului şi să mă lase să dorm.

E mai bine pentru toată lumea!

vineri, 5 noiembrie 2010

Enigmatic si cuminte.

A murit Adrian Păunescu.

Un spirit puternic.

Am fost colegi de Senat patru ani.

Şi a fost printre puţinii senatori din PSD faţă de care, pur şi simplu, nu am putut simţi acea idioată percepţie de “bad man din oficiu”, la care te obligă apartenenţa politică.

Probabil pentru că l-am venerat în adolescenţă şi tinereţe.

Tot aşa cum l-am urât prosteşte mai târziu, când m-am lasat manipulat de toate atacurile murdare pe care sunt datori să le trăiască oamenii puternici.

Şi tot aşa cum am ajuns să-i recunosc din nou valoarea, când maturitatea mi-a dat de înţeles că spiritul său este mult deasupra noastră.

Aşadar, am fost colegi de Senat, iertată fie-mi impoliteţea de a mă pretinde coleg lui.

……………………….

Una dintre cele mai greţoase secţiuni din agenda Senatului se petrece lunea şi se numeşte “declaraţii politice”.

Luni, de la trei la patru jumate.

Acolo unde, după ce roboţeii politici scriu cu o săptămână înainte tot felul de inepţii savante, le citesc apoi plini de morgă în plen.

În prezenţa altor 15 – 20 de colegi, veniţi pentru nimic altceva decât să-şi aştepte rândul să citească cutremurătoarele lor declaraţii politice.

Şi în prezenţa camerelor de luat vederi, atârnate singurele pe trepied, în timp ce până şi operatorii sunt plecaţi plictisiţi la cafea.

După care, statistica de pe site va marca o nouă realizare majoră a mandatului de ales al poporului, din categoria “n-sprezece declaraţii politice în plen, etc, etc …”

Ei bine, din două în două săptămâni, absolut întotdeauna la final, ieşea la tribună Adrian Păunescu.

Inutil să spun că fără nici un text scris sau alte asemenea.

Ţinea câte un discurs absolut sclipitor, plin de conţinut, cu o multitudine de subiecte total diferite, peste care trecea într-un asemenea fel încât nici nu simţeai unde te afli. Parcă la cenaclu.

Se făcea de cinci jumate şi nimeni nu avea curajul, de la prezidiu, să-i spuna, ca oricăruia dintre toţi ceilalţi, “domnule senator cutărică, mai aveţi un minut…”

O experienţă fabuloasă.

Dumnezeu să-l ierte!

………………………………..

Pentru mine, cel mai cutremurător poem al lui Adrian Păunescu rămâne “Rugă pentru părinţi”.

O atât de profundă explicare a trecerii noastre vremelnice prin viaţă nu cred că a mai reuşit cineva să o facă atât de bine, pe înţelesul tuturor.

Enigmatic şi cuminte, a plecat.

Fie-i ţărâna uşoară!

..............................

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.