marți, 11 decembrie 2012

Înapoi la muncă! Direct pe atenţionare meteo de vreme rea…

Acum şase luni, am luat decizia de a mă ocupa o perioadă exclusiv de Parteneriatul pentru Bahlui.
Pentru aceasta, de comun acord cu conducerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, am trecut pe funcţia de consilier al secretarului de stat care coordonează absorbţia fondurilor europene pentru domeniul mediului – domnul Emil Moţ.
Această mişcare a provocat automat (de drept) suspendarea funcţiei publice de Director General al Autorităţii pentru Inundaţii şi Managementul Apelor, pe durata îndeplinirii celeilalte activităţi.
Atribuţiile funcţiei de director general al AIMA au fost îndeplinite interimar, în toată această perioadă, de colegii mei, directori din Autoritate.
Pe 8 noiembrie, demnitarul meu a demisionat din funcţia de secretar de stat (acum este deputat – felicitări!) pentru a-şi începe campania electorală în judeţul Olt.
Prin urmare, mi-au încetat şi mie, simultan, atât calitatea de consilier al domniei sale, cât şi suspendarea automată din funcţia de director general al AIMA.
Am revenit pe postul al cărui titular sunt.
Chiar de a doua zi, la rândul meu, am ales să plec în concediu fără plată, pe durata campaniei electorale, pentru a fi alături de Gheorghe Emacu, proaspătul deputat USL de Copou şi campion al numărului de voturi obţinute în colegiile din municipiul Iaşi.
De azi, m-am întors efectiv la conducerea AIMA.
Am fost întâmpinat, aşa cum se cuvine, cu una bucată atenţionare meteo de vreme rea.
Brrrr!

joi, 29 noiembrie 2012

Foaie verde băţ, de n-ai treabă, fă-ţi !

Mă uit la televizor şi văd că PDL este adunat de urgenţă în Colegiu Director Naţional şi că se lasă cu scandal, datorită căderii din sondaje spre 15%.
Mă uit la PDL Iaşi şi văd că foştii mei colegi au scăpat deja de toate grijile electorale, totul este aranjat pe cai mari, mai puţin câteva amănunte de doi lei din viaţa şi activitatea mea.
Sportul lor favorit, inspirat din “Manualul de bune practici al şefului de PDL din Iaşi – curs de autism politic” a rămas aceeaşi jalnică raportare la persoana mea şi la nelegiurile prin care eu le împiedic obţinerea unor performanţe politice de răsunet mondial.
Frământare dată moştenire mai departe, cu migală, din mână în mână, de la un vremelnic interimar la altul, ca un fel de sfintele moaşte ale impotenţei politice.
De câteva zile, mesajul politic de forţă al liderilor pedelişti din Iaşi, către proprii enoriaşi, este construit în jurul marii dezvăluiri “Cârlan şi-a luat mobila din sediu şi a dus-o la PSD”. Se pare că acest mesaj mobilizează extraordinar alegătorii în sprijinul lor.
Presa de casă a acestora preia şi ea, cu sfială deontologică, dar şi cu irezistibilă tentaţie, aceeaşi teză privind modul incalificabil în care eu mi-am furat propriul jilţ din birou.
Să ne înţelegem bine.
A fost odată, ca niciodată, când m-am instalat în biroul de şef al PDL Iaşi, acum vreo opt ani.
Ca tot omul, mi-am amenajat un minim confort pentru locul în care mi-am petrecut 90% din viaţă în cei 6 ani cât am muncit acolo.
Mai întâi am făcut renovarea întregului sediu.
Apoi, mi-am cumpărat şi mi-am dus în propriul birou un set minim de mobilier din import (birou, fotolii, bibliotecă), fără să angajez patrimoniul partidului. Mi-am dus icoana de acasă pe perete, mi-am dus două trei tablouri şi mi-am organizat cum se cuvine biroul.
Când am fost schimbat din funcţie, acum aproape trei ani, am evitat să creez orice situaţie delicată şi am tot amânat să-mi iau acasă ce era al meu.
Au stat toate cele în cutii de carton, prin magaziile sediului până cu o lună în urmă.
Când am consfinţit în scris despărţirea de partid, am avut şi o discuţie, ce mi s-a părut atunci a fi foarte civilizată, cu actualul şef interimar. Domnia sa a părut foarte bucuros că poate să facă în birou ceea ce am făcut şi eu cu opt ani în urmă – zugrăveală, mobilier propriu, etc. Drept pentru care toate cele au decurs elegant, fără zarvă şi fără disconfort reciproc.
Adică, a părut să fie o procedură firească între doi bărbaţi cu onoare la purtător (una dintre ele cică chiar militară) şi nu una între caţe de mahala.
Cât despre jilţul cu pricina, am o veste proastă – nu l-am dus la PSD, deşi nimic nu m-ar fi împiedicat să o fac. L-am dus direct acasă la Tarcău, unde aveam chiar mare nevoie de el.
Iată şi dovada de netăgăduit că este aşa, în poza de mai jos.
Domnul din imagine este Tomiţă - tânăra speranţă a politicii de Tarcău.
După regretata trecere în nefiinţă a lui Şnad, Tomiţă a preluat conducerea organizaţiei şi stăpâneşte cu fermitate fotoliul de preşedinte. El nu este nici interimar şi nici nu depinde de rezultate (producţia de lapte, ouatul găinilor sau starea şoricimii).
El stăpâneşte fotoliul de drept – este al lui.
Spre deosebire de Tomiţă, domnul despre care vorbeam mai devreme este doar interimar.
Nu numai că nu are fotoliul garantat, chiar dacă l-a adus şi el de acasă, dar chiar depinde foarte mult de rezultatele ARD de săptămâna viitoare.
Socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg, mai ales dacă e prost făcută.
Domnul cu pricina a uitat că politica e joc de echipă.
Lumea candidează uninominal, voturile se adună la coşul comun iar unii dintre candidaţi culeg roadele muncite de toţi.
Dacă echipa merge bine, ai voturi mai multe. Dacă fiecare e pe cont propriu, nu chiar aşa.
În cazul de-l bârfim, socoteala de acasă zice că va ieşi un senator, de pe locul doi, şi anume cel care are voturi mai multe dintre ai lui.
Socoteala asta a făcut ca jupânul, în înţelepciunea lui, să-şi asigure “colegi” cât mai slabi pe colegiile de senatori, astfel încât să nu-i pericliteze careva şansa de a fi cu cele mai multe voturi dintre ai lui.
Dacă în municipiu a avut figuri impuse, s-a reglat pe celelalte două colegii din judeţ (Paşcani şi Târgu Frumos), cu candidaţi lipsiţi de orice forţă electorală. Două colegii în care pronosticul meu pentru ARD este de 12 – 14%.
Vorbim despre mai mult de o treime din electoratul  judeţului, în care ARD va avea un scor dezastruos.
Un mandat de senator cere, în primul rând, minim 20% per total judeţul Iaşi.
Abia apoi se poate pune problema al cui e acel mandat.
Pronosticul meu este că, la senatori, datorită acestui mod al şefului de a-şi impune contracandidaţi de carton, ARD nu va atinge acest prag global în judeţul Iaşi, chiar dacă unele colegii vor avea scoruri mai bune.
Spre deosebire de fotoliul lui Tomiţă al nostru, cu titularul garantat, fotoliul din biroul de la PDL Iaşi are, din nou, o mulţime de emoţii…
Foaie verde băţ, de n-ai treabă, fă-ţi !


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

De ce n-are ursul coadă?!?

Plâng candidaţii PDL de mama focului, în ultima săptămână, de se cutremură târgul de mila lor. Presa locală favorabilă PDL (sau, implicit, anti-USL) vibrează şi ea la acest subiect aparent important, din lipsă de altceva.
Motivul?
Păi, vezi doamne, USL se comportă nedemocratic şi surclasează ARD-ul în ceea ce priveşte numărul de bannere electorale deja montate în oraş.
Am putea să-i credem, la o judecată sumară, pentru că, nu-i aşa, e trendy să acuzi pe alţii de neputinţa ta, în loc să-ţi vezi propria lipsă de determinare sau de mobilizare.
Am putea să-i credem, dacă nu ar fi acest trist şi părăsit panou de propagandă, situat fix în faţa sediului PDL, pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Las deoparte faptul că acesta a rămas branduit exact aşa cum l-am lăsat eu, încă de acum trei ani, chit că între timp s-a schimbat şi sigla partidului.
Prin hotărâre a consiliului local, pe cel mai circulat bulevard din municipiul Iaşi este interzisă montarea de bannere şi panouri electorale.
Prin urmare, a deţine în proprietate un asemenea vector de comunicare cum este panoul din faţa sediului PDL, este o adevărată mină de aur.
Mai ales atunci când te plângi în gura mare, la tot satul, că ăilalţi te împiedică să fii vizibil pe stradă.
Iată însă că, la o treime din campania electorală, această resursă este complet neutilizată de candidaţii “persecutaţi”, panoul PDL fiind complet lăsat în paragină.
Vinovat, probabil, voi rămâne tot eu, pentru neinspiraţia de a fi construit cândva acest panou, pe care nu numai că se prezentau candidaţii şi programele lor, dar rula zi şi noapte pe monitor TV pachetul de materiale video al campaniei PDL.
Iaca d-aia n-are ursul coadă!

luni, 12 noiembrie 2012

NIce Age !

Azi e ziua Alinei.
Nu vă vine să credeţi, dar avem 30 de anişori!
Cu nici două luni în urmă, am trecut, întreaga familie, printr-o grea cumpănă alături de ea.
O operaţie complicată la Fundeni, plus o şi mai complicată temere de a nu fi ceea ce e mai rău. Până la urmă, analizele au arătat că am avut noroc şi că toate riscurile au fost reduse la zero.
A rămas doar amintirea emoţiilor din acele zile.
Printre amintiri, una plină de încărcătură pentru noi doi.
Era a doua zi după operaţie, când a trebuit să facă primul efort de a se pune în mişcare, să coboare din pat, să înceapă să meargă, etc. Cu toate durerile provocate de tuburile de dren, mişcarea era un rău necesar pentru a grăbi vindecarea.
Am ales să ieşim în curtea spitalului, la aer.
Nu a durat mult până a fost nevoie să ne aşezăm undeva şi a fost să fie la umbra unui stejar.
După câteva minute – poc!o ghindă fix peste capul pacientei noastre, ca un semn ce vrea să ne transmită ceva. De bine am stabilit noi, că era mai convenabil…
Am cules ghinda de pe jos ca pe un talisman şi ne-am zis atunci că o să ţinem minte momentul acela multă vreme. Azi, ghindei i-a venit momentul să intre de tot în nemurire şi a devenit cadoul pe care i l-am făcut Alinei.
Ne va fi mai uşor de acuma să ne aducem aminte de clipele pline de îngrijorare, dar şi de speranţă, din acel sfârşit de septembrie, când ghindele cădeau din stejar în jurul nostru, vorbindu-ne şi despre vremelnicie, dar şi despre veşnicie.
La mulţi ani copila mea!


luni, 29 octombrie 2012

Şnad - un colţ cu flori

Îl cunoaşteţi cu toţii pe Şnad.
Bunul nostru prieten, camaradul meu politic încă din campania din 2008.
Vi-l amintiţi?
Anii au trecut peste el.
În vârstă omenească, a ajuns la vreo 65.
L-am adoptat cu câteva zile înaintea eclipsei totale de soare din 1999, cand l-am gasit la ofertă pe o tarabă din Podu Roş.
Un ghemotoc roşcat de blaniţă, care încăpea cu totul în podul palmei.
Nu am apucat să-i dăm un nume, pentru că a doua zi am şi plecat pe litoral să vedem eclipsa.
Au fost în familie două scurte dezbateri pe tema numelui, ne-am contrat un pic, nereuşind să luăm o decizie între cele două propuneri: Red şi Fox.
Am lăsat problema atârnată şi am plecat la mare.
În afara eclipsei, cel mai gustat eveniment din acel sejur a fost o păţanie hazlie.
Stăteam într-o seară mai mulţi la o masă şi, cum se obişnuieşte de la o oră încolo, vorbeam fiecare cu fiecare în legea lui.
La un moment dat, ne pică atenţia pe una din fetele noastre, care nu intrase în dialogurile paralele de la masă şi privea absentă la o sticlă de apă minerală de pe masă. Cu voce scăzută, dar fermă, citea de pe etichetă: “apa minerală … şnad”. Am surprins-o în flagrant şi am râs cu toţii de ne-am prăpădit când am înţeles că era vorba despre apa de Tuşnad, dar sticla pe jumătate întoarsă oferea doar o parte din etichetă şi … asta a ieşit.
Zilele care ne-au rămas din sejur am făcut cu toţii un haz nebun pe chestia asta, am tachinat fata, am poreclit-o Şnad, şi tot aşa.
Când am ajuns acasă, la Iaşi, după o săptămână de vacanţă, primul care ni s-a incurcat printre picioare a fost ghemotocul roşcat, de care şi uitasem.
Ueeei, dar tu ce mai faci, că nici nume nu ţi-am dat ?!!
La care, toată lumea în cor – Şnaaad!
Şi s-a făcut pace, Şnad a rămas şi numele lui, dar şi secretul nostru.
S-a făcut în timp motanul respectabil care avea să atingă celebritatea odată cu implicarea în politică, alături de mine.
Chiar zilele trecute am testat chestia asta cu celebritatea, faţă de unul din noii colegi de staff electoral unde activez acum. Nou, pentru că nu am mai lucrat împreună, am fost în trecut pe baricade diferite. I-am aruncat aşa, din treacăt un “am probleme cu Şnad, e bolnav”. La care răspunsul a venit prompt şi fără ezitare “ştiu cum e, am avut şi eu o situaţie similară cu pisica mea!”.
Deci, notorietate frate!
Dincolo de remarcabila sa carieră politică, în care mi-a fost mie partener, Şnad a fost în primul rând, toată viaţa lui, un fel de frăţior mai mic al Ioanei, care avea vreo 10 ani când l-am adus acasă.
Împreună au crescut, împreună şi-au împărţit cele bune şi cele rele, cu el şi-a umplut Ioana tot golul pe care îl are în viaţă orice copil care creşte fără fraţi sau surori.
Între ei doi s-a stabilit o comunicare imposibil de atins în intensitate şi sensibilitate de către oricare dintre noi, ăştialalţi de primprejur.
---------------------------------------------------------------------
De parcă nu ar fi fost suficiente încercările prin care am trecut în ultimii ani cu apropiaţii nostri din familie, cu câteva luni în urmă Şnad a trebuit operat de o tumoră la un şold.
Apoi a recidivat şi a urmat o a doua operaţie.
După care radiografia a arătat că e în metastază iar tumorile s-au extins şi la plămâni.
A devenit o umbră chinuită de suferinţă, târându-şi cuminte piciorul după el din ce în ce mai greu.
A trebuit să luăm cea mai grea decizie din familie de până acum, cu mintea noastră raţională de oameni, dar cu sufletele strivite, şi să-l ajutăm să nu mai sufere.
Dacă pisicile or fi având un Dumnezeu, atunci acela să-l odihnească în tihnă, iar Dumnezeul nostru să ne ierte dacă am greşit.

Din seara asta înainte, Şnad nu mai este falnicul nostru motan, ci doar un colţ cu flori în grădina din Bucium.











vineri, 19 octombrie 2012

Punct si de la capăt …

Libertatea de asociere este garantată de Constituţie.
Dar nu este şi obligatorie.
Dacă părţile se vor, atunci se asociază.
Dacă una din părţi nu o mai vrea pe cealaltă, nimic nu-i mai poate ţine la un loc.
Aşa că şi libertatea de dez-asociere este implicit garantată.

Cu aproape nouă ani în urmă, eu şi cu PD am înţeles să ne asociem.
Cu aproape trei ani în urmă, una din părţi a înţeles să pornească pe drumul dez-asocierii.
Nu pentru că eu aş fi înţeles, Doamne fereşte, şefia drept unică formă de asociere, ci pentru că prin tot ceea ce a urmat între noi a existat o singură stare de spirit, şi anume aceea a dorinţei manifeste a celeilalte părţi, prin prepuşii săi, de a pune între noi o cât mai stabilă distanţă.

După aceşti aproape trei ani de despărţire în fapt, a sosit timpul să o formalizăm şi de drept.
Am constatat cu nedisimulată şi plăcută surpriză că există cel puţin câteva terţe părţi care apreciază că îndelungata mea experienţă politică, la toate nivelurile posibile, experienţă dublată şi de expertiza profesională adecvată, nu se merită a fi ignorată ci valorificată.
Am primit, aşadar, câteva propuneri de a-mi pune la bătaie capacitatea organizatorică şi experienţa, atâta cât ele există, în activităţi politice specifice campaniei electorale.
Înainte de a lua orice decizie în privinţa acestor propuneri, am avut o datorie de onoare, şi anume aceea de a elimina din start orice incompatibilitate morală între calitatea de membru scriptic al unui partid politic şi eventuale activităţi puse în slujba unei alte echipe politice.
Prin urmare, am început cu sfârşitul.
Şi, pentru că detest despărţirile cu reproşuri, am decis şi să-mi asum întreaga responsabilitate a dez-asocierii.
Adică este din motive personale.
Punct.
Şi de la capăt….

Ce voi face în continuare?
Decidem şi comunicăm în cel mai scurt timp.



luni, 3 septembrie 2012

Dragi şoferi – ingineri, cinste vouă!

Mi-a sărit azi în ochi un articol vehement dintr-un ziar local.
“Adomniţei şi-a numit şoferul director în Consiliul Judeţean”.
În mod normal, nici nu citesc categoria asta de ştiri, dară-mi-te să mă mai şi interesez îndeaproape de amănunte.
Ceva anume însă m-a frapat (poate instinctul de cătană bătrână) şi m-a îndemnat să caut mai departe.
Pe numele lui - Dragoş Mandache, după poza din ziar  – un copil serios.
Habar n-am cine-i, nu l-am cunoscut vreodată.
O simplă căutare pe Google pentru “CV Mandache Dragoş” mi-a adus pe prima pagină CV-ul său … de şofer, că are şi categoria B.
Veţi descoperi un tânăr de 26 de ani, proaspăt împliniţi, inginer licenţiat al Universităţii Tehnice din Iaşi, acum masterand la o altă facultate, pentru specializare postuniversitară.
În căutarea unui job pe măsura pregătirii (la data CV-ului) este dispus la implicare full-time şi gata de alergat pe coclauri 100% din program, în interesul serviciului.
Care este crima săvârşită de tânărul inginer?
A fost timp de trei ani expert parlamentar în cabinetul deputatului Adomniţei.
Foarte probabil ca, în statul de funcţii al Camerei Deputaţilor, să fi figurat drept expert parlamentar -  poziţia “şofer”.
Pentru că aşa s-a moştenit de 20 de ani cretina organizare birocratică a cabinetelor parlamentare.
Pentru că pachidermele intrate în Parlament prin anii 90, nomenklaturişti ceauşişti brusc transformaţi în demnitari ai democraţiei, şi-au configurat prin Regulamentele camerelor drepturi şi logistică similare, ca şi concepţie, cu cele din vechile lor funcţii peceriste.
Ce-şi puteau dori mai mult şi mai mult aceşti oameni, decât … secretară, şofer şi dactilografă ?!?
Asta şi-au dorit, asta şi-au croit în dotare.
Şi astăzi, după 20 de ani, Parlamentul României pune la dispoziţia parlamentarului resurse logistice pe toată durata mandatului, sub forma cabinetului parlamentar, cu aceleaşi caracteristici.
Asta înseamnă sediu, maşina de serviciu (celebrele Loganuri cu numere DEP sau SEN din fiecare judeţ) şi dreptul de a angaja pe cabinetul parlamentar (cu carte de muncă la Parlament) trei persoane (botezaţi expert parlamentar) care să sprijine demnitarul în activitatea lui.
Până aici totul este corect şi justificat – un parlamentar serios are sute de audienţe, deplasări în teritoriu, activitate de dimineaţă până noaptea, etc.
Pentru a-şi face datoria pe măsura aşteptărilor, trei persoane de sprijin sunt chiar prea puţine, iar o singură maşină la tot cabinetul este insuficientă.
Marea tâmpenie vine la regulile de angajare a personalului.
Cel puţin la Senat, în mandatul meu, potrivit regulamentului, cei trei angajaţi ai cabinetului senatorial nu puteau avea decât strict trei funcţii: “şef cabinet”, “secretar – dactilograf” şi … “şofer”!
A fost un şoc pentru mine să aflu, în primele zile de mandat, că am dreptul la trei ajutoare, dar nu pot să-mi angajez pe cabinet sociologi, consilieri de relaţii publice sau tineri consilieri licenţiaţi pe diverse domenii legate de problematica.
Noo, frate! Doar secretară, dactilografă sau şofer…
Am făcut primul amendament din mandatul meu de senator chiar la Regulament: n-am nevoie de secretară, n-am nevoie de dactilografă că-mi scriu singurel pe laptop toate prostiile, nu-mi trebuie şofer că nici dracu’ nu mă convinge să las volanul din mână!
În schimb, am nevoie să-mi pot angaja consilieri deştepţi, cu şcoală, activi şi gata să alerge prin tot judeţul pentru problemele primarilor sau ale cetăţenilor.
Pe aceleaşi trei locuri, daţi-mi voie, pe aceiaşi bani, să angajez ce fel de consilieri am eu nevoie!
Nimic! Primul amendament propus a fost şi primul amendament respins, ca să învăţ cum e treaba în sportul ăsta.
Aşa că, şi acuma revin la tânărul Mandache, ce poate să facă parlamentarul ca să-şi doteze cabinetul parlamentar cu oamenii de care are foarte concret şi punctual nevoie?
Îi convinge pe aceştia din urmă că nu titulatura contează ci munca în sine, provocările, experienţa şi, în ultimă instanţă, posibilitatea de a lucra împreună.
Iar aceştia acceptă să se angajeze la Parlament, dar nu ca inginer, economist, sociolog ori politolog, după caz, ci … secretar, dactilograf sau şofer.
Ceea ce m-a făcut să intru în detaliile cazului Mandache a fost propria mea experienţă.
Mi-am dorit foarte mult, în 2004, să lucrez pe cabinetul meu senatorial cu Costi Neagu - un tânăr deosebit, de asemenea inginer proaspăt licenţiat al Universităţii Tehnice din Iaşi, exact portretul tânărului Mandache.
Nu a avut nici o reţinere să-i scrie pe contractul de muncă de la Senat “şofer”, câtă vreme ştia că vom munci împreună şi că va fi, în realitate, un deosebit de activ consilier al demnitarului, un consilier care (fireşte, conducând Loganul din dotarea cabinetului) a cutreierat fiecare uliţă din judeţ, cu cele mai diverse probleme comunitare, proiecte de infrastructură sau alte nevoi de-ale primarilor.
În 2008, a candidat uninominal şi a fost câştigător al colegiului de deputaţi din CUG, un câştigător fără loc, c-aşa-i sistemul nostru electoral.
Crescut în politică şi administraţie, a devenit subsecretar de stat pe tineret şi sport, fără a se isca nici cea mai mică controversă în jurul lui.
Apoi, strict pe pregătirea universitară pe care o are (licenţiat al Facultăţii Electro) a ocupat prin concurs funcţia de director la Regionala Iaşi a Autorităţii pentru Comunicaţii – actuala ANCOM şi a fost unul din directorii din Iaşi despre care nu poţi vorbi decât de bine.
Ce nu am anticipat noi în 2004, a fost deficitul de caracter al unor aşa-zişi jurnalişti, puţini la număr, care calcă pe orice doar pentru a demola un politician advers intereselor celor care îi patronează.
Pentru a mă lovi pe mine, un neica-nimeni din spaţiul virtual ieşean l-a jignit ani în şir pe tânărul Neagu, cu apelativul “şoferul lu’ Cârlan”, fără a socoti câtuşi de puţin calităţile şi pregătirea acestuia.
Pentru mine a fost o pişcătură de purice.
Pentru tânărul pornit în cariera publică, a fost o adevărată traumă psihică, un bolovan legat de gât, cu o plăcuţă pe care parcă scrie “acesta nu-i un licenţiat de facultate ci un şofer de politician”.
Iată motivul pentru care sunt solidar 100% cu tânărul Dragoş Mandache, proaspătul director din CJ. Are tot ce-i trebuie pentru a reuşi, pentru a se afirma în proaspăt începuta lui carieră publică.
Îl rog să nu se ruşineze de perioada în care a fost şofer la Camera Deputaţilor, dacă aşa o fi fost.
Cinste tinerilor absolvenţi de facultate care aleg pentru început, în lipsă de altceva, decât să populeze barurile de noapte, mai bine să muncească drept şofer.
Departe de a fi o pată în cazier, perioada de şofer-inginer este o mărturie despre seriozitatea unui tânăr, o recomandare că nu este paraşutat mai târziu direct în poziţii publice ci că a pornit de jos, prin muncă şi tenacitate.
Cinste vouă, dragi şoferi – ingineri, oriunde aţi fi, vă bucuraţi de toată aprecierea mea!
Iar cei care veţi începe, eventual, să căutaţi explicaţii galbene pentru postarea mea, lăsaţi-o baltă, că n-aţi înţeles nimic!

miercuri, 22 august 2012

Imbatranim ...

Îmbătrânim.
Îmbătrânim de pe o zi pe alta.
Uite, de exemplu, la mine.
Ieri aveam 50 de ani.
Azi am 51.
Mâine deja merg pe 52.
E drept aşa ?!?
Nu-i drept, dar mare parte din nedreptate se şterge când vezi că lumea nu te-a uitat şi că prietenii îşi găsesc un minut, din la fel de scurta lor viaţă, ca să-ţi dea un semn de bine.
Parcă întinereşti înapoi.
Le mulţumesc cu reală recunoştinţă tuturor celor care şi-au amintit de mine azi.
Este semnul că nu trecem degeaba prin vremelnica noastră viaţă…

duminică, 1 iulie 2012

Vara la Brates

Vara a intrat in pline drepturi, inclusiv la Brates.
Toata suflarea din gospodarie munceste.
Cele sase caprite isi cresc iedutii, care se apropie de acum de varsta majoratului - urmeaza sa fie intarcati incepand de saptamana viitoare.
In afara iezilor, organizatia de tineret cuprinde noi membri, despre care o sa vorbim un pic chiar acum.
Primii nou veniti sunt o serie de 50 de puisori de gaina, nucleu al viitoarelor familii reproducatoare din rasele Brahma si Orpington.
Ambele sunt rase de talie mare, Brahma (cei albi) avand in dotare izmene de toata frumusetea, iar Orpington (cei galbeni) vor fi un balon de pene.
Prima iesire la iarba verde este un deliciu.
Sa stai o zi in sir si sa-i urmaresti cum isi urmeaza instinctele din dotare.
video

O a doua serie de puisori tocmai a iesit de la incubator si completeaza coloritul la Brahma (trei noi "sortimente" langa cei albi) respectiv aduce si o echipa de Wiandotte - campioni porumbaci la categoria mixta: talie medie spre mare, dar si productie de oua remarcabila.
Aici sunt la prima iesire la aer din cariera lor de campioni, la varsta de 3-4 zile.
O frunzulita uscata este o descoperire atat de importanta, incat conflictul explodeaza si toata lumea alearga sa adjudece trofeul.

video

Fara nici o indoiala, cele mai distractive sunt ratustele lesesti.
Daca e canicula, atunci toata lumea la piscina!
Si, uite asa, o gura de mancare, o gura de apa si o tura de piscina, gasca de ratuste se agita toata ziua de mama focului.
Una singura daca are o parere, lanseaza apelul de urgenta si toata lumea o rupe la fuga.
Dupa care se opresc, doar nu se stie exact care era problema, si se intorc la treburile cotidiene.
Adica, bineinteles, la scaldat.
Ce este de remarcat la ratuste este spiritul de echipa total - nimeni nu iese din formatie, indiferent de activitate.

video

Cel mai serios personaj din gradina este Panda.
Ciobanita de Bucovina, alintata familiei.
Atat de alintata, incat azi, cand a implinit doua luni, s-a ales cu o pedeapsa cu executare la furtun.
Cum adica la furtun?!?
Lantucul firav, pe masura ei, este ancorat de furtunul cu care udam gradina, si da un grad de libertate destul de larg, dar totusi limitat.
Atat cat sa nu mai atenteze la drepturile civile ale celorlalti membri ai organizatiei (puisorii, ratustele, papucii nostri si alte alea).
Alearga in lungul furtunului cat pofteste, daca munceste un pic poate si sa-l mute cat de cat, dar totusi disciplina e disciplina!

video

Ei, dragii mosului, uite asa gradinita noastra (sau, ma rog, organizatia de tineret) pregateste generatia de maine a gospodariei de la Tarcau, ca sa ne aducem aminte nu numai de ocupatiile din copilarie, dar si de gustul adevarat al produsului natural, de curte.
Cand om mai avea noutati, nu ezitam sa vi le comunicam.
Sa auzim numai de bine!

duminică, 24 iunie 2012

J’accuse!

Au trecut două săptămâni de la alegerile locale.
Deşi am anticipat public calitatea rezultatelor care vor fi fost obţinute de PDL Iaşi, nu m-am repezit să le comentez în primele zile, din câteva motive de bun simţ.
În primul rând, am mizat pe onoarea celor care au acaparat prin şantaj conducerea organizaţiei, onoare care i-ar fi obligat să asume şi să explice ei înşişi eşecul flagrant pe care l-au produs, prilej cu care să-şi depună mandatele.
În al doilea rând, o analiză a rezultatelor electorale ar trebui să se facă aşezat, nu a doua zi după alegeri, dar în tot cazul, după un minim de timp rezonabil, care să permită luarea în calcul a tuturor elementelor importante pentru evaluarea obiectivă a lucrurilor.
În fine, al treilea şi cel mai important motiv, este acela că ar fi fost de dorit ca analiza rezultatelor să facă obiectul unei dezbateri interne, în partid, prilej de a se spune tuturor lucrurilor pe nume, într-un cadru organizat, discret şi democratic.

Ieri ar fi trebuit să se desfăşoare o şedinţă a Colegiului Director Judeţean al PDL Iaşi (adunarea liderilor organizaţiilor locale din judeţ).
Un incredibil dispreţ al liderilor PDL Iaşi, la adresa propriei organizaţii, la adresa militanţilor acesteia şi la adresa statutului propriului partid a făcut ca o convocare statutară a Colegiului Director Judeţean, prin semnăturile a minim ½ din biroul permanent judeţean, să fie ejectată prin … fugă!
Pur şi simplu, faţă în faţă cu lista de semnături care, potrivit statutului PDL, declanşează obligatoriu şedinţa Colegiului Director, domnii preşedinţi Dumitru Oprea şi Marius Spânu au părăsit sala de şedinţă a biroului judeţean, ca să împiedice organizarea şedinţei de analiză a alegerilor.
Nu ştiu dacă a fost “Fuga din Rai” sau “Fuga în Egipt”, dar această fugă din faţa propriului partid arată distanţa inacceptabilă dintre liderii care au uzurpat (fără vot) puterea în organizaţia judeţeană a PDL şi baza acesteia – organizaţiile locale.
De aceea, ca simplu cetăţean bine informat, am dreptul şi obligaţia de a spune pe şleau, public şi asumat, cum stau lucrurile în PDL Iaşi.

Rezultatele electorale.

În primul rând, se cuvine a explica prin cifre seci dimensiunea reală a eşecului electoral al PDL Iaşi, la alegerile locale din 10 iunie.
Spuneam, într-o postare precedentă, că organizaţia PDL Iaşi se află în faţa unor rezultate istorice. Aşa a şi fost – un dezastru fără termen de comparaţie în istoricul cunoscut de mine al organizaţiei.
Mai spuneam, şi mă ţin de cuvânt, că voi utiliza în analiza rezultatelor numai poziţionarea Iaşului în interiorul PDL, la nivel naţional, faţă de celelalte judeţe.
Cu alte cuvinte, nu amestecăm conjunctura politică general nefavorabilă PDL din această vară, cu falimentul individual al Iaşului, în interiorul acestui grup politic.
Voi compara Organizaţia Judeţeană Iaşi a PDL cu ea însăşi, raportată la celelalte judeţe şi la media naţională a PDL, în ultimele două alegeri locale – 2008 şi 2012.
Ce a obţinut PDL la Iaşi acum două săptămâni?
Votul politic (pentru Consiliul Judeţean) indică un scor de aproape 17%, faţă de peste 23% media naţională a PDL, luând în considerare toate combinaţiile electorale sub care a candidat PDL în diverse judeţe.
Aşadar, un minus 6 procente faţă de media naţională a partidului, în fapt un deficit de peste un sfert din zestrea naturală a grupului politic, deficit clar datorat incapacităţii politico-organizatorice a liderilor locali.
Subliniez faptul că sondajul intern al PDL pe judeţul Iaşi, la intrarea în campanie, a arătat extrem de precis potenţialul de simpatie al partidului: 23% - exact scorul final naţional al PDL, în timp ce candidatul la Preşedinţia CJ (domnul Petru Movilă) avea un potenţial de 21%.
Aşadar, prestaţia de campanie lamentabilă, asupra căreia am atras atenţia încă din prima săptămână de campanie, a dus în ambele cazuri la o pierdere de până la 6 procente faţă de zestrea naturală oferită de partid.
Clasamentele naţionale realizate de conducerea PDL, pe baza cărora s-au evaluat rezultatele în Colegiul Director Naţional, au fost ţinute la mare secret de liderii de la Iaşi, nu care cumva să se afle acasă starea reală a propriei performanţe.
În spatele iluziei optice servite de televiziuni în primele ore şi zile de după alegeri, părea că Iaşul se înscrie în starea medie a partidului.
În realitate, judeţul Iaşi ocupă … locul 34 în clasamentul rezultatelor brute, respectiv locul 37 în clasamentul rezultatelor ponderate cu populaţia maghiară.
Acest din urmă clasament este realizat ţinând cont că nu poti compara procentul sec al PDL din Iaşi cu procentul PDL din Mureş, Bihor sau Sălaj, unde câteva zeci de procente din populaţie votează UDMR datorită apartenenţei la etnia maghiară.
Ponderarea presupune pur şi simplu calcularea procentului obţinut de partide numai de la populaţia non-maghiară din fiecare judeţ.
Oricum, pe locul 34 sau pe locul 37 între organizaţiile judeţene ale PDL, Iaşul înregistrează o retrogradare dramatică, în coada clasamentului naţional, după ce în 2008 s-a clasat pe locul 17 în acelaşi clasament al alegerilor locale, cu circa 2% peste media naţională a partidului.
În privinţa Primăriei municipiului Iaşi, avem situaţia incredibilă de a obţine locul al patrulea, cu mai puţin de 10%, pierzând până şi în faţa candidaţilor UNPR sau PPDD.
O situaţie mai ruşinoasă cu greu ar putea cineva să imagineze, pentru partidul care a deţinut în ultimii patru ani cvasitotalitatea mandatelor parlamentare din municipiu, respectiv cei mai mulţi consilieri municipali.
Din nou, însă, nu este nici o surpriză rezultatul la primărie.
Dacă ne uităm în sondajul intern al PDL, realizat la intrarea în campanie (şi, evident, ţinut strict secret de conducerea de la Iaşi, chiar faţă de cei mai implicaţi membri ai PDL) potenţialul PDL în municipiu era de 20%, în timp ce potenţialul candidatului la Primărie (domnul Nicuşor Păduraru) era de … 8%.
Sondajul atrăgea explicit atenţia că, dintre votanţii PDL, când e vorba de Primărie, cei mai mulţi dintre aceştia (38%) votează mai curând pe Nichita decât pe propriul candidat (doar 35% dintre pedelişti votând Păduraru).
Cu toate acestea, autişti şi inconştienţi, liderii galactici i-au dat înainte cu locomotiva pe aburi, bucuroşi nevoie mare în nimicnicia lor cum că încă unul îşi va rupe gâtul la răsboiu, mai ales că acesta din urmă urla cu sirena dată la maxim că el însuşi este soluţia perfectă.
Fireşte că un asemenea handicap al candidatului – frână nu putea să ducă decât la pierderea dramatică de voturi şi pentru partid, redus în final la o cantitate neglijabilă în noul consiliu local.




În concluzie la capitolul rezultate, fără a mai detalia pierderea a 60% dintre primarii câştigaţi în 2008, PDL Iaşi a fost decapitalizat dramatic la cea mai importantă zestre pentru performanţa politică a următorilor patru ani – aleşii locali.
Fără un portofoliu consistent de primari şi aleşi locali, nici un partid politic nu poate realiza o performanţă notabilă într-un ciclu electoral în care urmează alegeri parlamentare pe colegii dominate de USL, alegeri prezidenţiale şi europene.
Prin urmare, organizaţia PDL Iaşi a fost adusă practic în stare de faliment politic, decapitalizată şi destrămată, prin cenuşa imperiului defilând aroganţi numai ei, adică

… principalii responsabili de faliment – om cu om.

Falimentul politic al organizaţiei PDL Iaşi, descris mai sus, este în fapt falimentul politicii bazate pe şantajul parlamentar împotriva propriului guvern.
În locul politicii orientate spre comunitate, prin respectul faţă de propriile structuri, la rândul lor responsabile în faţa comunităţii, pachetul de parlamentari ai PDL Iaşi a înţeles că este mai comod să pună la bătaie şantajul cu votatul moţiunii împotriva propriului guvern, instrument cu care se pot obţine fel de fel de avantaje şi poziţii personale.
Departe de a folosi şantajul împotriva propriului guvern pentru a obţine bani la Aeroport, Bahlui sau autostradă, parlamentarii PDL Iaşi l-au folosit în fel de fel de răfuieli interne, cotropind şi demolând încetul cu încetul structura politică prin care au parvenit.
Se cuvine să le dăm în câteva cuvinte onorul, om cu om.

1)    Dumitru Oprea

Nu numai pentru că, ocupând funcţia de preşedinte de judeţ în PDL, ar fi automat responsabil de eşec. Domnul Oprea a construit cu migală acest dezastru, încă de la primirea domniei sale în PD(L) cu mare respect şi disponibilitate.
Un singur lucru nu i s-a oferit din prima domnului Oprea, iar asta l-a isterizat ani în şir – poziţia numărul 1 în organizaţie, defapt singurul lucru care era cu adevărat important domniei sale.
Al doilea lucru care l-a isterizat, oridecâte ori s-a ivit prilejul, a fost ideea că altcineva ar putea candida la primărie din PDL şi nu dânsul. Aşa a ajuns să saboteze pe faţă orice tentativă de a aduce oameni valoroşi în partid (Ioan Nani, Adrian Butuca, Vasile Astărăstoaie, etc) sau să o atace public şi mitocăneşte pe Mihaela Popa, care doar a evocat ideea unui sondaj care să stea la baza deciziei de candidatură.
După o luptă de guerilla în interiorul partidului, subminând vreme de patru ani orice formă de conducere a organizaţiei care nu-l avea pe dânsul şef, a reuşit cu şantajul final la adresa propriului guvern să fie pus şef cu mâna, împotriva votului organizaţiei, în toamna trecută.
Pentru a obţine funcţia de presedinte interimar al PDL Iaşi, la nivel de judeţ, domnul Oprea a adus o motivaţie extrem de pragmatică: domnia sa vrea şi poate să câştige primăria Iaşi.
Pentru acest nobil scop, importante nu erau munca în municipiu, proiectele pentru oraş sau structurile partidului pe cartiere, ci poziţia de şef al organizaţiei judeţene care, spunea dânsul la Bucureşti, îi va conferi o dimensiune politică comparabilă cu cea a contracandidatului Gheorghe Nichita.
Astfel se face că, la câteva saptămâni după ce a fugit din calea votului propriilor de colegi de partid (a intrat în campania de alegeri interne din septembrie, a văzut că nu este dorit de oameni şi a abandonat cursa trecând la campania de presiuni la Bucureşti) a primit funcţia de preşedinte prin decizia centrului, cu gândul că o să candideze la Primărie.
S-a făcut primăvară, domnul Oprea a ignorat total responsabilităţile funcţiei de lider judeţean, astfel încât nemulţumirea din judeţ a dat în clocot, ajutată din plin prin spate de victima deciziei de la centru – domnul Movilă.
A devenit clar că peste 60% dintre primari vor pleca la USL, pentru că în PDL pur şi simplu nu mai aveau cu cine să discute despre problemele şi nevoile lor.
Cu toate acestea, domnul Oprea nu a fost capabil să producă nici cel mai mic gest de coeziune internă, fiind evident că nu înţelege câtuşi de puţin rolul politic major al primarilor în ecuaţia electorală.
Aşa se face că exodul primarilor din PDL a pornit la Iaşi cu mult înainte ca prin alte locuri din ţară să înceapă a bate vântul schimbării de trend electoral.
Plecarea doamnei senator Mihaela Popa către PNL nu a fost deloc o frământare pentru domnul Oprea, care nu a schiţat nici cel mai mic gest de a încerca (în calitate de lider judeţean) să poarte o discuţie colegială cu domnia sa, cu gândul să o întoarcă sau să o oprească la timp. Dimpotrivă, s-a bucurat meschin de această plecare, cu inconştienţa unui afon politic, socotind doar avantajul de a nu mai avea lângă dânsul un concurent, în loc să vadă miza politică uriaşă a momentului – căderea guvernului MRU, cu numai câteva voturi diferenţă.
Următorul calcul meschin şi egoist a fost la intrarea în linia dreaptă a campaniei electorale.
În sondajul intern al PDL, la primărie, Domnul Oprea era cel mai bine poziţionat din interiorul PDL, cu un scor de 14%, dar pe locul trei după Nichita şi Ciuhodaru.
Sondajul mai arăta clar că Gheorghe Nichita va câştiga primăria detaşat dacă se aleargă cu trei cai la opoziţie (candidaţi ai PDL, UNPR şi PPDD).
Acelaşi deznodământ era de aşteptat şi la Consiliul Judeţean, pe aceeaşi ipoteză de divizare a voturilor opoziţiei prin mai mulţi candidaţi, într-un sistem de vot cu un singur tur.
Soluţia raţională şi responsabilă era aceea de a negocia o alianţă puternică la nivel local şi judeţean, contrapondere la USL, mai ales că domnul Simirad făcuse o ofertă publică în acest sens, avansând chiar şi disponibilitatea de a renunţa la candidatura sa pentru o astfel de mobilizare a opoziţiei din judeţ.
Orice lider responsabil al principalului partid de opoziţie ar fi negociat decisiv această alianţă, pe principiul parităţii cu UNPR, împărţind atât candidaturile uninominale (Preşedinte CJ şi Primar) cât şi listele de consilieri.
Erau doar două variante, ambele simple ca bună ziua:
a)    Petru Movilă (PDL) la CJ şi Tudor Ciuhodaru (UNPR) la Primărie.
Varianta cu cele mai mari şanse de a maximiza scorul alianţei anti – USL, dar egoismul domnului Oprea nu putea permite oferirea unei şanse mari de reuşită pentru altcineva decât dânsul la primărie, după cum nici nu-l putea lăsa pe domnul Movilă să obţină la CJ, în vehiculul unei astfel de alianţe, un scor personal peste media naţională a partidului.
b)    Constantin Simirad (UNPR) la CJ şi Dumitru Oprea (PDL) la Primărie.
Aparent favorabilă în plan personal, această a doua variantă avea un mare handicap – Tudor Ciuhodaru ameninţa că va candida independent, caz în care domnul Oprea se putea vedea şi bătut de Nichita şi cu ruşinea de a fi chiar pe locul trei.
În această conjunctură delicată, marele lider a luat decizia cea mai iresponsabilă pentru organizaţie: nici nu permite alianţa anti-USL, din motivele egoiste de mai sus, şi nici nu mai candidează, din nobilul sentiment de frică - să nu mănânce bătaie la blazon.
Aşa s-a ajuns la candidatura domnului Nicuşor Păduraru la primărie, deşi analiza sociologică a indicat din timp şi milimetric exact proporţiile dezastrului de pe 10 iunie – candidatul împins în faţă de Marius Spânu şi Dumitru Oprea nu captează decât 35% din voturile simpatizanţilor PDL, restul preferând să-i voteze pe Nichita, Ciuhodaru sau Oajdea.
Trebuie să recunosc faptul că domnul Oprea a învăţat ceva din experienţa mea din 2008.
Atunci, tot cu sondajele în faţă, era clar că domnul Simirad nu poate fi bătut de nimeni în Iaşi (avea 47%) şi că cel mai onorabil scor pentru PDL pot să-l obţin eu (23%).
Ca lider al organizaţiei, am considerat atunci că sunt obligat să merg la luptă pentru un scor cât mai bun al partidului, am făcut o campanie eficientă şi am redus în final diferenţa de la 24 de procente la doar 7 procente (36 – 29 pentru domnul Simirad).
Partidul a putut obţine atunci acel scor peste media naţională, Iaşul a ocupat acel loc în prima treime a clasamentului PDL, dar Dan Cârlan a marcat o înfrângere la palmaresul personal şi a pornit pe tobogan la vale.
Aşa că, între demnitatea de a se sacrifica pentru partid şi propriul interes, domnul Oprea a ales pielea personală.
A venit la partid în ultima clipă, a dat vina pe soţia domniei sale (să mă scuze doamna, dar sunt zece martori că asta a fost explicaţia retragerii din cursa pentru primărie) şi a oferit candidatura unui om despre care era sigur că va înregistra un eşec usturător pentru partid.
Ce a uitat domnul Oprea să facă până în zilele noastre a fost să pună pe masă şi funcţia aceea de preşedinte interimar, cerută şi obţinută exclusiv ca resursă de credibilitate pentru candidatura la primărie.
Din funcţia de preşedinte la judeţ, domnul Oprea, alături de colegul Marius Spânu la municipiu, a reuşit să producă, pentru prima dată în istoria organizaţiei, nelegitimitatea totală a listelor de candidaţi la consilieri.
Pentru prima dată, listele de consilieri s-au depus la biroul electoral fără a fi aprobate nici măcar în biroul permanent judeţean, dară-mi-te în Consiliul de Coordonare, cum cere statutul partidului.
Zeci de candidaţi s-au trezit trecuţi în listă pe locuri jignitoare pentru dânşii, prin simplul moft al celui ce a semnat lista de candidaţi, fără ca măcar să mai fie întrebaţi dacă sunt de acord sau nu să candideze în acele condiţii.
Majoritatea au înghiţit găluşca, de frică sau de ruşine sau de mila partidului, însă a fost de ajuns o singură retragere de onoare pentru ca lista să devină incompletă şi PDL să rămână, tot pentru prima dată în istorie, în afara biroului electoral municipal.
După acest jaf organizat al listelor de candidaţi, obiectivele personale şi de grup fiind atinse, domnul Oprea a dispărut din peisaj, lăsând efortul şi responsabilităţile de campanie pe seama cui o fi pe acolo.
Mă opresc aici cu contribuţiile domnului Dumitru Oprea la eşecul din 10 iunie, deoarece ştiu bine că toată suflarea din partid simte mult mai clar decât sunt eu în stare să scriu întreaga dimensiune a vinovăţiei domniei sale.
Dacă s-a mai rătăcit prin pieptu-i nobil vreo fărâmă de onoare, domnul Oprea ar trebui să înlocuiască fuga din faţa partidului cu o simplă foaie de hârtie prin care demisionează.
Cu atât mai mult cu cât înţeleg că, alături de domnii Spânu şi Păduraru, deja calculează care sunt şansele de a scăpa la toamnă în spatele iniţiativei MRU.

2)    Marius Spânu

Domnului Spânu am să-i fac câteva reproşuri foarte punctuale, care marchează responsabilitatea sa personală pentru eşecul din 10 iunie.
Activitate prodigioasă de şantaj parlamentar la adresa propriului guvern, fără rezultate notabile pentru comunitatea locală din Iaşi, unde este preşedinte PDL la municipiu.
Pentru prima dată, activitatea de şantaj a fost evocată chiar de Preşedintele Băsescu în episodul “Vama”. Domnul Spânu a uitat până azi să mai demisioneze din Parlament, aşa cum se dădea de ceasul morţii atunci să ne convingă că va face, dacă Preşedintele nu va recunoaşte că a greşit.
În schimb, s-a înşurubat preşedinte la PDL – municipiul Iaşi, după nişte alegeri cu scandal în care şi-a insultat propria profesie la socoteala aritmeticii de vot.
Contestaţiile de atunci au fost respinse politic la centru, votul domnului Spânu în favoarea guvernului fiind la fel de important ca orişicare altul.
Una dintre contestaţii a fost a mea.
Nereferindu-mă la simpatica chestiune a unui vot lipsă la inventar, am semnalat încă de atunci, cu un an înainte de alegerile locale, că alegerile interne au fost grav viciate, că peste jumătate din structurile de bază ale partidului din municipiu nu există sau sunt false, astfel încât performanţa electorală din campania pe municipiu va fi grav afectată.
Nu am comentat atunci respingerea contestaţiei mele, domnul Spânu şi-a luat în primire funcţia cu deplină aroganţă la bord şi a continuat să nu facă nimic.
Sau aproape nimic.
La fel ca şi domnul Oprea, cu sondajele interne în faţă, a girat pornirea spre dezastrul din 10 iunie pe mâna candidatului de locul patru.
Mai mult decât atât, convingerea că este o mare vedetă publică (după atâţia ani de flecăreală pe la televiziunile naţionale) l-a obligat să-l şi umilească pe viitorul candidat al organizaţiei sale pentru Primărie.
Când domnul Oprea a renunţat la candidatură, a adus democratic în discuţia biroului permanent local alegerea altui candidat, autopropunându-se candidat.
Dintre Nicuşor Păduraru şi el însuşi, votul BPL nu a fost greu de anticipat – Marius Spânu!
Victorie de palmares, după care, plin de responsabilitate ca şi până atunci, domnul Spânu a declarat senin că doar atâta a dorit, să-şi testeze popularitatea printre cei 20 de colegi pe care el însuşi i-a adus membri în BPL, şi că cedează candidatura către domnul Păduraru.
La ce i-o fi fost util preşedintelui de la municipiu să lanseze candidatura la primărie a unui coleg printr-un vot de blam în partid? Habar n-am.
Am habar însă despre acelaşi fenomen nestatutar şi imoral al depunerii listei de consilieri fără a fi votată în biroul permanent şi în consiliul de coordonare, cu efecte grave de demobilizare a activului de partid astfel păcălit.
Pentru că de păcăleală este vorba când le spui oamenilor că au apărut peste noapte în fruntea listei nişte oameni “care vor aduce voturi şi apoi se vor retrage”, pentru ca apoi să rămână totul cum am stabilit în tren…
Ca un mare lider ce este, domnul Spânu, în momentele cruciale ale istoriei, îşi asumă răspunderea.
Spre exemplu, când a vrut să-şi impună prietenii în fruntea organizaţiei comunei Holboca, a demolat totul, a dat afară din sala de şedinţe vreo câteva zeci de membri vechi ai organizaţiei care doreau să voteze altceva şi a declamat: “Îmi asum răspundereaa!”.
Nu ştiu exact ce presupune asta, dar văd, de exemplu, că una dintre cele mai performante organizaţii din patrimoniul PDL Iaşi, cea de la Holboca, a ajuns pe 10 iunie în spatele PPDD, pentru simplul motiv că cei fugăriţi pe răspunderea domnului Spânu s-au dus acolo şi au câştigat voturi. Ca să nu mai spun de fieful său natural, oraşul Hârlău, unde cel fugărit din partid tot pe răspunderea domnului Spânu a intrat independent în consiliul local, în timp ce organizaţia cumetrilor a luat vreo 11%...
În mod normal, când organizaţia al cărei preşedinte eşti pierde jumătate dintre consilierii locali şi iese pe locul patru (în spatele UNPR şi PPDD) la Primărie, nu mai aştepţi nici analiza de la centru şi nici să-ţi scrie Cârlan pe blog.
Îţi asumi cu adevărat răspunderea, demisionezi şi laşi organizaţia să-şi caute un nou drum.
Dacă ai bun simţ.

3)    Nicuşor Păduraru

Puţine lucruri notabile am a spune despre domnia sa.
A venit în partid imediat după localele din 2008, cu morga aceea scrobită de bărbat politic şi cu vreo două recomandări smulse de pe la Bucureşti, Suceava, Buzău sau Botoşani.
O mare speranţă ce nu putea fi refuzată la tabla reformei interne din partid.
La câteva săptămâni după ce a primit încrederea de a candida pentru Parlament într-un colegiu de lux, aveam să aflu cu surprindere că domnul Păduraru nu era decât produsul aceluiaşi grup de interese de afaceri care încercase cu câteva luni în urmă să pună mâna pe primărie şi partid prin intermediul domnului Oprea et comp.
Astfel încât activitatea domnului Nicuşor în PDL nu a fost decât o modestă şi ratată încercare de a îndeplini mandatul şi foaia de parcurs cu care fusese trimis la rasboiu’ de patroni.
A intrat în Parlament pe valul portocaliu şi cu susţinere fermă a grupului de afaceri respectiv.
Apoi s-a scufundat în anonimat, întrerupt din când în când de ridicol.
N-a lăsat în urma sa absolut nimic notabil pentru comunitatea locală, după patru ani de mandat de deputat la putere.
Avea doar câteva ţinte fixe şi, din păcate pentru el, intangibile: primăria şi partidul.
A încercat mai întâi cu partidul, dar nu a înţeles nimic.
Şi-a numărat cu greu cele treizeci şi ceva de voturi la alegerile interne din septembrie, după care s-a uitat din nou în oglindă, s-a minunat ce frumos este şi a plecat spre următorul obiectiv – primăria.
A participat cu capitalul său de un vot/moţiune anti - Boc la şantajul de răsturnare a noii conduceri alese la PDL Iaşi, obţinând cu uşurinţă din mână funcţia de primvicepreşedinte pe care la vot nici nu a visat-o.
S-a războit cu domnul Oprea în fiecare şedinţă de pregătire a campaniei electorale, până ce acesta din urmă l-a lăsat să-şi rupă gâtul cu succes, exact aşa cum scria în sondajul de opinie.
A avut cea mai jenantă şi penibilă campanie de primar din câte am văzut ultimii 16 ani la un partid de top. Pur şi simplu nu s-a văzut aproape deloc, iar atunci când s-a văzut ceva a fost compotul de aroganţă, narcisism şi suficienţă scrobită care îl caracterizează.
A sfârşit pe un loc patru de toată ruşinea, contribuind la falimentul organizaţiei municipale a PDL, cea care a ieşit din lupta condusă de el cu mai puţin de jumătate din consilierii municipali pe care i-a avut legislatura precedentă.
Atât şi nimic mai mult – o investiţie ratată din partea tuturor acţionarilor săi …

4)    Petru Movilă

Cu Petrică, treaba este taare complicată.
De cu totul alt material politic decât primii trei, Petrică are experienţă şi rădăcini în organizaţie, are ştiinţa de activist politic, însă nu are cuvânt.
Acest lucru vi l-ar spune fără ezitare orice pedelist căruia i-aţi da o foaie si un pix, să-l caracterizeze din câteva cuvinte.
Ar fi putut fi un lider bun, dacă ar fi ştiut jocul în echipă.
Din păcate pentru el, ca şi pentru organizaţie, Petrică joacă numai pentru el.
De aceea a şi pierdut atât de rapid, la masa verde, ceea ce câştigase prin alegerile din septembrie în partid – funcţia de preşedinte şi întreg biroul permanent judeţean.
A pierdut pentru că a crezut că poate confisca totul dacă a ieşit câştigător, în timp ce celelalte cinci voturi parlamentare/moţiune anti-Boc au aplicat din nou şantajul.
Din octombrie, când a fost schimbat prin şantaj, Petrică a fost, ca de obicei, şi înăuntru şi afară.
Şi înăuntru – adică secretar general la judeţ, funcţia cea mai importantă în lucrul cu structurile partidului din teritoriu şi cu primarii.
Şi afară – adică săpând încontinuu la adresa lui Oprea şi a biroului interimar condus de acesta, în ideea de a se vedea cât mai repede diferenţa dintre el şi ei.
Astfel încât nu a fost deloc greu pentru primarii partidului să înţeleagă că trebuie să-şi ia lumea în cap, pentru că în PDL nu mai au cu cine să-şi rezolve problemele comunităţii pe care o conduc. Lucru pe care secretarul lor general i-a încurajat o vreme să o facă, cu gândul că-i va ajunge şi el din urmă la un moment dat, bine calculat.
Apoi, în aprilie, a schimbat macazul şi a înţeles că vine un dezastru peste PDL Iaşi, dezastru din care ar putea reveni la vârful organizaţiei dacă joacă din nou meciul “şi înăuntru/şi afară”.
A ocupat terenul candidând la preşedinţia CJ.
A impus proprii oameni drept consilieri judeţeni, din nou fără votul statutar în partid, în numele faptului că este candidat.
Şi-a făcut socoteala că, în acest fel, având contact nemijlocit în campanie cu organizaţiile locale, va iesi după alegeri drept cel mai iubit dintre pământeni, putând cere demiterea celorlalţi trei lideri locali, pentru preluarea puterii de către el.
Şi-a făcut din mers unele aranjamente cu primari adverşi, dar mare lucru nu a ieşit din asta.
A făcut o campanie slabă, lipsită de vizibilitate şi prea mult axată pe imaginea unui sportiv care părea a transmite că oferta electorală a PDL la Iaşi este … “picioare în gură pentru tot judeţul”.
A sfârşit prin a obţine un scor modest, cu 6% sub media naţională, departe de ceea ce spera a fi un rezultat mult peste partid, care să-i legitimeze aura de salvator al organizaţiei.
A declanşat imediat războiul intern, uitănd că este parte din eşecul reclamat, în calitate de secretar general al judeţului, de candidat locomotivă şi de şef al propriei campanii electorale.
A demisionat, încercând să mimeze un comportament similar cu cel al liderilor naţionali care au generat schimbarea de conducere după alegeri, dar a scăpat din vedere că, totuşi, chiar fiind un maestru al jocului şi înăuntru/şi afară, nu prea ai cum să fii şi învingător/şi învins.

În loc de concluzii

Fără îndoială, sunt subiectiv în multe din cele pe care le-am scris mai sus.
Dincolo de asta, însă, există date şi fapte obiective, care nu pot fi distorsionate.
Cei patru lideri ai PDL Iaşi sunt solidar responsabili pentru eşecul major pe care l-au înregistrat. În mod normal, ar trebui să fi demisionat de mult, cu toţii, dând dreptul organizaţiei să-şi caute alt drum în linişte.
Se pare însă că nu au înţeles nimic din ce (li) se întâmplă.
Prin urmare, mai au răgazul unei săptămâni, după care noul lider al PDL, Vasile Blaga, va avea grijă să analizeze în regim de urgenţă situaţia Iaşului şi să dea cu dânşii de pământ.
Nu de alta, dar în momentul de faţă perspectiva de toamnă a PDL Iaşi este extrem de simplă: zero!