marți, 3 aprilie 2012

Compromisuri de campanie şi compromisuri de zi cu zi

Citeam zilele trecute un editorial al unui distins jurnalist iesean, pe tema compromisurilor de campanie pe care le fac unii colegi de breaslă de-ai domniei sale.


Mai precis, domnia sa deplânge intrarea unor jurnalişti în echipele de campanie, ca şi consultanţi de imagine, transparent şi pe faţă.


În opinia domniei sale, aşa ceva nu se face, iar respectivii ar trebui măcar să se suspende din calitatea de jurnalişti, pe cele două – trei luni de serviciu privat.


Paradoxal, eu nu sunt de acord cu domnia sa, dar are dreptate.


Să mă explic.


Are dreptate atunci când simte că un jurnalist onest, profesionist şi echilibrat, câştigă vreme de patru ani respectul, simpatia şi încrederea cititorilor săi.


La vremea campaniei electorale, acest capital de încredere este pus în slujba unui competitor electoral şi, prin asumarea transparentă a opţiunii sale electorale, jurnalistul varsă un transfer important de încredere către candidat.


Aşadar, mecanismul este unul de tip “prestaţie corectă patru ani – acumulare corectă de capital public – transfer asumat de capital către candidat”.


Da, are dreptate, jurnalistul care a câştigat încredere vreme de patru ani contează mult în ecuaţie şi afilierea sa la campania unui candidat anume chiar influenţează.


Nu, nu sunt de acord cu opinia că nu ar fi în ordine, deoarece şi jurnalistul este actor al democraţiei, are dreptul la opţiune politică în perioada electorală şi are dreptul să-şi valorifice ştiinţa comunicării prin serviciu profesionist plătit.


Altceva văd eu că nu ar fi deloc în ordine, dar e prea puţin importantă părerea mea.


Anume cazul aflat în oglindă.


Jurnalistul care, vreme de patru ani, este greţos de partizan unuia sau altuia dintre actorii politici, practicând un jurnalism profund viciat de sarcina demolării gratuite a adversarilor naturali ai politicianului pe care îl servesc, sau a “clienţilor” patronului de presă care îl plăteşte.


Şi care jurnalist, ajuns în sfârşit la vremea campaniei electorale, nu mai are nici un rost să se afişeze în susţinerea candidatului care îl stăpâneşte pentru că, nu-i aşa, această asumare publică a unei stări devenite banală după patru ani nu mai aduce nici un fel de plusvaloare.


Prin urmare, dacă alegătorului consumator de presă (eram să zic “consumator de jurnalişti”) i s-ar oferi un drept de a alege între cele două specii jurnalistice, cu siguranţă ar alege să fie corect informat vreme de patru ani, pentru ca, la sfârşit, să poată compara propria opţiune electorală, clădită în cunoştinţă de cauză, cu opţiunea electorală afişată public de către partenerul său de încredere, jurnalistul onest.


Din păcate însă, în multe cazuri, oportunismul transparent de campanie este substituit cu oportunismul ocult de zi cu zi, iar alegătorul săracul, nu numai că nu mai ştie ce să aleagă dintre politicieni, dar nici printre cainii de pază ai democraţiei nu mai are de văzut prea mulţi colaci în coadă...