Avertismentul Bahluiului

Azi, de dimineaţă, în drum spre minister, am o surpriză – Dâmboviţa a dispărut din centrul Bucureştiului ! A rămas în locul ei doar o albie betonată, cu ceva urme de aluviuni şi-atât.

Explicaţia este destul de simplă – sistemul integrat de apărare a Capitalei împotriva inundaţiilor a permis stocarea temporară a întregului debit al Dâmboviţei în acumulările din amonte de oraş, pentru a permite evacuarea urgentă a apelor pluviale din zonele joase ale Capitalei, respectiv în zonele de şes de după aceasta, pentru ieşirea din criza generată de ploile brutal de abundente de ieri şi azi-noapte.

La prânz, văd în presa on-line de Iaşi cum Bahluiul îşi iese din pepeni şi se încruntă la ieşeni.

Cu vreo doi-trei ani în urmă, când a început să devină clar că chiar facem proiectul Bahlui, am avut de înfruntat, printre altele, ironiile unora cărora nici nu merită să le mai amintesc numele aici.

Politruci de o vară, de un mandat sau degeaba, ori jurnalişti–tonomat, aceştia se căzneau să demonstreze că proiectul Bahlui nu este decât o schemă de aruncat banii pe apa respectivă, întrucât este o glumă să te gândeşti că Bahluiul cel leneş şi puturos ar putea să ridice probleme cu inundaţiile.

Iată că dumnealui se burică şi le bate obrazul.

În curând, graţie proiectului Bahlui, şi Iaşul va avea un sistem similar, eficient şi elastic, pentru a se apăra de capriciile vremii.

Cum funcţionează proiectul?

Când Bahluiul vine prea nervos, deja este “tăiat” din faşă, înainte de Târgu Frumos, acolo unde două acumulări pot stoca peste 3 milioane de metri cubi de apă din afluenţii cei mai obraznici din zonă (Bahluieţ şi Probota) care adună ploile de pe toate dealurile din jur şi le aruncă spre oraş, apoi spre Podu Iloaiei şi Iaşi.

Lacul de acumulare de la Podul Iloaiei (cel existent, dar reabilitat), dacă este bine pregătit (adică să nu fie plin şi să aibă, de asemenea, un volum mare disponibil pentru stocare) pune şi el umărul la înghiţirea excesului de viitură de pe Bahluieţ.

Apoi, dacă gluma continuă să fie groasă, o nouă capcană îl aşteaptă şi pe domnul Bahlui atât înainte de Podul Iloaiei, cât şi după orăşel, unde este invitat politicos şi ingenios să-şi verse surplusul temporar de apă în două imense acumulări laterale (ca nişte buzunare amenajate pe câmp). Un “buzunar” are 120 de hectare, al doilea 265 de hectare şi, în total, pot stoca alte 13, 5 milioane de metri cubi de apă.

În fine, dacă domnului Bahlui încă i-au mai rămas mofturi în cap şi apă în exces, la intrarea în Iaşi îl aşteaptă o albie decolmatată, recalibrată, betonată şi cu parapeţii înălţaţi cât să ajute la păstrarea apei în albie.

Rolul betonării albiei tocmai acesta este – să crească substanţial viteza de scurgere a apei prin zona centrală a municipiului, chiar dacă secţiunea albiei este limitată de podurile rutiere, astfel încât să poată fi evacuată o cantitate chiar şi de 100 de metri cubi pe secundă (un Bahlui “normal” are în medie un debit de 2,8 mc/s).

Şi, uite-aşa, cât de nărăvaş ar fi Bahluiul, Iaşul nu va avea de suferit.

Până când întreg sistemul va fi gata (şi va fi în curând) se cuvine să ne uităm cu un ochi în albia Bahluiului, ca să luăm aminte că se poate întâmpla, iar cu celălalt ochi la oamenii care mai şi fac câte ceva durabil, chiar dacă au de luat şi şuturi necuvenite în fund pentru asta.

Pentru că, nu-i aşa, nici o faptă bună nu scapă nepedepsită…